Lenovo IdeaPad U410 – Review

16 iul. 2013 Review Comentarii

Azi va prezint reviewul meu pentru Ultrabookul Lenovo IdeaPad U410 oferit in teste de cei de la evoMAG. Am avut cateva zile la dispozitie sa ma joc cu acest dispozitiv extraordinar de portabil si mi-am facut o parere destul de buna despre el. Pentru un „pachet” de doar 1,8 kg este un laptop foarte bine finisat si impresionant la un pret foarte avantajos.

ultrabook-lenovo-ideapad

Lenovo IdeaPad U410 impresioneaza in primul rand prin design, dar desigur si prin multitudinea de caracteristici: placa video dedicata, memorie RAM din plin, procesor cu functie turbo s.a.m.d.

Design

Dupa cum am spus, acest ultrabook impresioneaza prin designul foarte fin si discret. Eu am primit versiunea cu lid-ul rosu si restul suprafetelor argintii. Se aseamana foarte mult cu laptopurile Mac Book Pro de la Apple, insa acesta are cateva elemente in plus pe care le apreciez: grila de ventilatie foarte bine pozitionata si un aspect foarte uniform, avand aceeasi grosime pe toata suprafata (spre deosebire de laptopurile Apple, care au mari diferente de grosime dintr-o parte intr-alta).

Performante

Ultrabookul Lenovo IdeaPad U410 este dotat din plin cu tehnologie noua si foarte performanta. Versiunea  pe care am primit-o eu are 4GB de memorie RAM (din care 3,88 accesibila), insa exista versiuni cu 6 si 8GB de memorie RAM. Procesorul este foarte puternic pentru un dispozitiv mobil, un Intel Core i5 de 1,8GHz cu tehnologie TurboBoost pana la 2,6GHz. De asemeni, laptopul este dotat cu o placa video dedicata nVidia GeForce 610M cu 1GB de memorie.

Pentru stocare, laptopul are un HDD clasic de 1TB si un SSD de 24 de GB pentru cache (astfel programele si fisierele accesate des sunt citite si afisate mai repede.

lenovo-ideapad-u410

Opinie personala

Din punctul meu de vedere acest laptop este perfect pentru persoanele foarte active, care calatoresc mult si au nevoie de un dispozitiv ultraportabil si performant. Acest laptop porneste foarte repede, cu pana la 40% mai repede decat alte modele cu Windows 7. Toate tehnologiile inglobate in acest produs sunt foarte noi si de fiabilitate maxima. Designul este foarte atractiv si durabil fiind construit din aluminiu. Pretul este mai mult decat cinstit, putand fi achizitionat pentru putin peste 3000 de lei de pe evoMAG.