De mic tot visez la aparate zburătoare. Mă apropii încet-încet de vârsta de 20 de ani dar nu simt că mă îndepărtez de stadiul „copil”. Andra numai așa îmi spune, „copil”. Vorba aia cu „Băieții nu se maturizează. Ei doar îmbătrânesc și jucăriile se scumpesc.” pare din ce în ce mai adevărată.
În ultimele două săptămâni m-am jucat la birou (în pauze, desigur!) cu o dronă Arcade Drocam 2 pe care am învățat să o manevrez în vreo două zile. La început mai greu cu controlul, însă m-am obișnuit și am învățat să o și reglez cu funcția trim. Îmi place de nu mai pot să dau ture cu drona pe holurile Electromagneticii. În timpul zilei mai ies oamenii din birouri și mă trezesc cu spectatori, atunci să vezi cum crește gradul de dificultate – odată cu presiunea. Seara e liniște și nu ai pe cine să deranjezi, atunci o duc fără probleme dintr-un capăt în altul al holurilor.
De unde mi-am luat dronă
Câteva zile la rând am căutat drone entry-level sub 50$. I-am întrebat pe oamenii forumurilor care este cea mai bună alegere și am primit o groază de recomandări. Nu m-am lăsat convins din prima. Am început să citesc recenzii despre recomandările primite ca să văd care este cu adevărat cea mai tare dronă. Din punctul meu de vedere a câștigat drona Syma X5C.
După ce găsești un model de dronă care pare interesant, trebuie să găsești și un magazin care o vinde. Eu m-am riscat puțin și am luat-o de pe Aliexpress. Zic că m-am riscat pentru că livrarea durează vreo două-trei săptămâni, vine din China și nu ai de unde să știi cum o transportă ăștia.
Accesorii
Din experiența cu drona de la birou am învățat că este foarte (foarte foarte foarte) important să ai mai multe baterii și o cale de a încărca mai multe baterii în același timp. La birou este acceptabil timpul de zbor de 7-8 minute (pentru că mai trebuie să și lucrezi), dar asta fiind drona de hobby mă gândesc că vreau să mă joc cu ea mai mult de 10 minute.
Pe lângă dronă, ar fi bine să te gândești să investești într-o cutie de transport (cei de la Aliexpress o trimit într-o cutie de carton cu pereți din polistiren expandat), mai multe baterii, un încărcător (sau mai multe) și piese de schimb: motoare, elice și chestii din alea care protejează elicele.
Revin cu impresii după primul zbor imediat ce ajunge la mine.
Lasă un răspuns