MUNOB – Challenge everyone

munob-challenge-everyone

MUNOB sau Model United Nations of Bucharest este o simulare ONU la care iau parte tineri din intreaga lume, fiecare reprezentand cate un stat timp de o saptamana. Cu ce scop? Trateaza problemele statului pe care il reprezinta si incearca sa le rezolve impreuna cu ceilalti reprezentanti.

Suna cam prea serios, nu? Ei bine din experienta mea de anul trecut pot spune ca nu este chiar asa de rau. Primele cateva zile sunt pentru acomodare, iar organizatorii sunt foarte implicati in problema acomodarii. Se iese in oras aproape in fiecare seara dupa program si astfel se leaga prietenii (care dispar miraculos atunci cand negociezi cu reprezentantii altor tari).

Cine organizeaza?

MUNOB este organizat de elevii din Colegiul National „Mihai Viteazul”. In fiecare an se aduna un comitet de organizare care fac in asa fel incat evenimentul sa se desfasoare asa cum se cuvine. Fiind o simulare ONU, tot ce se intampla in cadrul MUNOB (la sedinte, in timpul „de lucru”) este serios.

Cine participa?

Dupa cum am mai spus, participa tineri din intreaga lume alaturi de elevi de liceu din Bucuresti (nu sunt sigur daca au fost participanti din alte orase ale Romaniei). Participantii sunt repartizati in comisii: Security Council (aici am „lucrat” eu timp de o saptamana), ECOSOC, Main Committee 1, Main Committee 3, Main Committee 4, UNEP, Human Rights Council. Mai multe informatii despre comisii gasiti aici.

Fiecare comitet se ocupa de anumite probleme ale unei tari. Eu am reprezentat Republica Ciad si am fost parte din Security Council. In cadrul SC a trebuit sa joc rolul unui ambasador/SC Member si a trebuit sa ma ocup de securitatea si mentinerea pacii statului meu avand grija sa supar prea tare P5 (cei 5 membri permanenti ai SCȘ China, Franta, Rusia, Regatul Unit si Statele Unite).

Cum se desfasoara?

Inca nu s-a afisat programul pentru MUNOB 2015 insa va pot povesti cum a fost anul trecut. Pe parcursul unei saptamani am avut sedinte incepand cu ora 9:00 pana la 11:00 (pauza de 30 de minute) apoi se relua sesiunea pana la 13:00 cand luam o pauza mai lunga pentru pranz. Dupa pranz ne readunam in sala comitetului pana la 17:00 cand se incheia ziua „de lucru” si ne indreptam spre centru pentru socializare.

Am scris acest articol in speranta ca va fi de folos celor care participa anul acesta. Daca va exista un interes real pentru mai multe informatii, as putea oferi mai multe detalii intr-un alt articol.


Comments

Un răspuns la „MUNOB – Challenge everyone”

  1. Consider ca este un eveniment destul de util, avand in vedere ca participantii sunt tineri care aleg sa faca altceva, sa ia decizii pentru tara lor si sa o reprezinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *