De ceva vreme umbla pe internet un filmulet cu demonstratia unui browser nou de la Opera. In sfarsit am pus mana pe versiunea pentru Android si am avut ceva timp sa il testez.
Noua versiune a browserului Opera Mobile functioneaza cu motorul de procesare WebKit si cel putin teoretic ar trebui sa se miste mult mai bine – asa zic cei de la Opera Labs. Aplicatia are cateva functii foarte interesante si utile in acelasi timp: speed dial – un meniu din care poti accesa site-urile preferate cu o singura atingere, Off Road Mode – o optiune ce iti permite sa folosesti serverele celor de la Opera pentru procesarea si traficul de date. Pe langa asta, motorul de randare WebKit care este folosit si de Google Chrome, un browser excelenta atat pe desktop cat si pe platforma mobila.
Experienta mea cu Opera Mobile Beta a fost una buna momentan, dar avand in vedere ca l-am folosit putin peste 24 de ore, nu pot sa spun ca sunt multumit sau nu. Opera Mobile Beta mai are nevoie de imbunatatiri, este o versiune „tanara” la care se mai poate lucra.
Momentan Opera primeste de la mine 3 stele pentru inovatie si viteza cu care se misca aplicatia. Daca sunteti interesati sa testati noul browser, puteti sa instalati aplicatia din Google Play Store.